Polițistul din Râmnicu Sărat, rămâne după gratii

Agentul de poliție Mihai N. în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, reținut după ce a comis mai multe fapte incompatibile cu funcția pe care o deține, rămâne după gratii. Inițial a fost reținut pentru 24 de ore. Luni, 17 ianuarie, a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Polițistul a fost implicat în mai multe incidente, zilele trecute. Acesta a apelat la serviciile unei prostituate, contra cost, fiind drogat și îmbrăcat în uniforma de serviciu, iar sâmbătă seara a produs un accident rutier, pe fondul consumului de alcool, în localitatea Topliceni.

În același timp, el este cercetat administrativ de superiori și va fi pus în discuția Consiliului de Etică.

Agentul de poliție a fost încadrat în structurile MAI în 2016, din sursă externă. În 2018 a mai fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei tinere, care se afla în mașina acestuia.

Acesta este căsătorit și are doi copii.

foto: facebook Mihai Nedelcu

citeste si https://gazetaramniceana.ro/2022/01/16/noi-detalii-despre-politistul-din-ramnicu-sarat-care-a-comis-doua-infractiuni-in-mai-putin-de-72-de-ore-a-fost-retinut-pentru-24-de-ore/

citeste și https://gazetaramniceana.ro/2022/01/15/ultima-ora-politistul-din-ramnicu-sarat-implicat-in-scandalul-sexual-a-provocat-un-accident-rutier-sambata-seara/