L-a pus în pungă și l-a abandonat pe strada Matei Basarab din Râmnicu Sărat

Râmnicenii care încă nu dețin un contract cu operatorul de salubritate, continuă să arunce gunoiul pe străzile municipiului. Deșeurile aruncate, au fost găsite de angajații societății Acvaterm SA, marți dimineață, la intersecția străzilor Matei Basarab cu strada Domnească, în timp ce efectuau lucrările de salubrizare a căilor publice. Comportamentul indolent al tinerei de 28 de ani, care afectează, atât sănătatea, cât și mediul înconjurator, a fost sancționat cu amendă în valoare de 300 de lei, de către Agenții Poliției Locale Râmnicu Sărat.

Situațiile în care sunt abandonați sacii de gunoi sfidează, de cele mai multe ori, bunul simț. Sacii sunt lăsați lângă containere deși acestea sunt aproape goale, sunt abandonați la distanțe mici față de platforme sau sunt, pur și simplu, lăsați lângă coșulețele stradale sau stâlpii de curent.

Din păcate, ne întâlnim destul de des cu acest fenomen de abandonare a gunoiului pe domeniul public. Aceste imagini sunt din data de 25.01.2022, la intersecția străzii Matei Basarab cu strada Domnească, însă astfel de gesturi sunt la ordinea zilei.
Precizăm că au fost luate masurile legale de identificare a autorului, care, în cazul de față, înlătură efectele!
” Transmit reprezentanții SC Acvaterm SA

Deșeurile trebuie depozitate în locurile special amenajate, așa o spune legislația în vigoare, însă există persoane care lasă impresia că bunul simț este o trăsătura de caracter opțională și aleg să abandoneaze sacii cu deșeuri la întâmplare pe spațiul public.