Marți dimineață, polițiștii de la Secția de poliție rurală Mărăcineni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au dispus pe bază de ordonanță măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Blajani, bănuit că ar fi violat două minore în vârstă de 9, respectiv 11 ani.
Polițiștii au fost sesizați aseară de către tatăl uneia dintre minore, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași seri, bărbatul de 37 de ani le-ar fi condus pe cele doua minore la domiciliul său, sub pretextul oferirii de bunuri, unde ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra acestora.
În cauză au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzau, care au preluat minorele pentru activități de competență.
Bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.