Mașină furată dintr-o benzinărie din Râmnicu Sărat

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv după ce a furat un autoturism dintr-o staţie de alimentare cu combustibil din municipiul Râmnicu Sărat. În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu avea nici permis de conducere.


Miercuri seară, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a sustras un autoturism dintr-o staţie de alimentare cu combustibil din municipiul Râmnicu Sărat. 

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost identificat principalul bănuit de comiterea faptei, stabilind că este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 ani, din Brăila.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în noaptea respectivă, sub pretextul efectuării unei probe în vederea tranzacţiei unor autoturisme, s-ar fi urcat la volanul mașinii unui tânăr de 28 de ani, din Bacău şi ar fi plecat fără a mai restitui autovehiculul. 

Şoferul, despre care poliţiştii au stabilit în urma investigaţiilor că are şi dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat în judeţul Brăila.

Autoturismul a fost recuperat în vederea restituirii către băcăuan.

​În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșitii infracțiunilor de conducere fără a deține permis de conducere și furt calificat.

​Față de brăilean a fost luată  măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.