Un bărbat care a vrut să-și facă un selfie a căzut în gol în zona barajului de la Siriu

Un bărbat de 47 de ani a căzut în gol câţiva metri, duminică după-amiază, în zona barajului de la Siriu, în timp ce voia să își facă un selfie. Acesta fiind recuperat de pompierii buzoieni şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU).

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, incidentul s-a petrecut în zona Stânca Teherău, persoana în cauză căzând circa 3-4 metri într-o râpă.


De urgență, către locul indicat în apel s-au deplasat o autospecială din cadrul Punctului de Lucru Nehoiu, o ambulanță SMURD de la Stația de pompieri Mărunțișu și o ambulanță SAJ Buzău.


Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 47 de ani ce prezenta traumatism cranian deschis, dar era conștient și cooperant.


Imediat salvatorii au întreprins manevrele necesare extragerii acestuia în siguranță de pe versant, ulterior fiind predat ambulanței SAJ prezente la fața locului, unde i-a fost acordat primul ajutor medical și ulterior transportându l la Unitatea de Primiri Urgente Buzău.