„ART SAFARI”| Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat este prezent la cel mai important eveniment dedicat artei din România cu două opere valoroase.

„Art Safari” găzduiește în inima Capitalei o amplă expoziție de artă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), unul dintre cei mai importanți artiști din perioada interbelică. Cu această ocazie, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat a împrumutat Art Safari cu două lucrări din colecția sa pentru a fi parte din această retrospectivă națională.

În total, 150 de lucrări au fost reunite la București, provenind de la muzee din toate colțurile țării, dar și din colecții private, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului. Expoziția poate fi văzută în cadrul Art Safari, de joi până duminică, până pe 14 mai, în centrul Bucureștiului.

Din colecția Muzeului Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat au ajuns la „Art Safari” două lucrări de artă semnate de Ion Theodorescu-Sion: ”Portret de bătrân” și „După baie”.  

„Lucrarea „Portret de bătrân” înfățișează un țăran român, iar imaginea este animată de spiritul epocii, când după Marele Război, în 1918, viața satului românesc a fost redescoperită în pictură. Sion a căutat să evoce specificul românesc în picturile lui, iar țăranii sunt păstrători ai tradițiilor autohtone în viziunea sa. Ei au o atitudine serioasă, monumentală, de giganți și acaparează întreaga compoziție a tabloului.”

a declarat Maria Munteanu, ghid Art Safari.

Evenimentul va avea loc la București, pe strada Lipscani 18-20. Pavilionul de artă poate fi vizitat de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00. În fiecare seară de vineri și sâmbătă, între 22:00 și 1:00, au loc Night Tours, vizite ghidate nocturne în expoziții, alături de muzică live și prosecco.

Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor de mare succes în perioada interbelică. Artistul a avut 14 expoziții personale, a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă.

Ion Theodorescu-Sion a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”. A fost un unionist convins și un erou-militar al Primului Război Mondial. Alături de picturile sale, la Art Safari sunt expuse și decorațiile și medaliile primite de acesta pentru eroismul său în Marele Război. Sion a studiat în România și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (Impresionism, Pointilism, Fovism, Cubism, Simbolism). Dacă pe atunci a fost criticat pentru lipsa unui stil unitar, astăzi acest caracter eclectic îl face special. Compoziții Neo-românești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii sunt doar câteva dintre surprizele pe care expoziția le dezvăluie vizitatorilor, într-o scenografie aparte.

Art Safari, susținut de Lidl, GLO, Porsche și Garanti BBVA, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 11-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și cu colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Ministerului Culturii și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român. Partenerul oficial Art Safari este BCR. În cele 10 ediții de până acum a înregistrat peste 350.000 de vizitatori.