Două blocuri de locuințe sociale construite la Râmnicu Sărat cu Fonduri Europene

Tinerii care muncesc în Municipiul Râmnicu Sărat, care nu au o locuință sau un teren pe numele lor și se confruntă cu imposibilitatea de a-și achiziționa o locuință, vor putea beneficia, în perioada imediat următoare, de una dintre cele peste 100 de locuințe pentru tineri, precum și cu caracter social. Acestea vor fi atribuite atât în cartierul Alecu Bagdat, cât și în cartierul Anghel Saligny, în locația fostului internat al Liceului Agricol, aflată în prezent într-un amplu proces de transformare.

Ca atare, după luni bune de intervenție, lucrările de construire a primelor două blocuri de locuințe, 32 de apartamente, au fost finalizate, urmând ca în scurt timp să fie publicate condițiile de atribuire.

După construirea blocurilor de locuințe sociale din strada Duiliu Zamfirescu, cu ani buni în urmă, municipalitatea extinde așadar oferta de locuire, încurajându-i pe toți aceia care își propun să-și construiască un viitor în Municipiul Râmnicu Sărat, contribuind activ la îndeplinirea obiectivelor sociale și economice ale comunității râmnicene. Construirea celor 2 blocuri de locuințe sociale a fost realizată prin fonduri europene, atrase de municipalitate, procedurile fiind demarate în anul 2017 și derulate până în prezent.

Valoarea investiției este de peste 1,21 milioane de Euro, demarată prin POR 2014 – 2020, Axa 5 – Îmbunătățirea mediului urban si conservarea, protecția si valorificarea durabila a patrimoniului cultural.

UN ALT BLOC CU 30 DE LOCUINȚE PENTRU TINERI SE CONSTRUIEȘTE ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ!

Alte 30 de apartamente vor fi în curând disponibile în cadrul blocului de locuințe construit în vecinătatea celorlalte două blocuri nou ridicate în cartierul Alecu Bagdat.

De această dată, investiția este realizată de Agenția Națională pentru Locuințe, iar beneficiari vor fi tinerii cu vârsta de până în 35 de ani din Municipiul Râmnicu Sărat. Condițiile de atribuire vor fi stabilite și publicate în perioada următoare.