Site icon Gazeta Râmniceană

Râmnicu Sărat | Decizie importantă în privința alegerilor locale din 9 iunie 2024

Joi seară a avut loc Conferința Extraordinară a Organizației Municipale PSD Râmnicu Sărat, unde a fost luată o decizie importantă în privința alegerilor locale din 9 iunie 2024. În cadrul acestei întâlniri, s-a decis validarea candidaturii actualului edil, Sorin Valentin Cîrjan, pentru un nou mandat la funcția de primar.

Conferința a reunit membri importanți ai Partidului Social Democrat, precum Primarul Municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Valentin Cîrjan, Senatorul Lucian Romașcanu, Deputații Romeo Lungu, Andi Cristea și Laurențiu Cristinel Țepeluș, Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, subprefecții Gabriel Ilie şi Cristea Constantin, membrii ai partidului, primari, cadre didactice și medicale, reprezentanți ai mediului de afaceri, pensionari, consilieri locali și județeni.


În cadrul evenimentului de joi seară au fost prezentate și proiectele de investiții locale, demarate din anul 2016 până în prezent, de către Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, iar în discursul său susținut în fața invitaților , edilul Sorin Cîrjan a subliniat importanța continuării proiectelor începute și va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a duce la alt nivel dezvoltarea orașului.

Dragii mei râmniceni,
Am decis să merg mai departe și să continui munca pe care am început-o ca edil al orașului în urmă cu opt ani! Seara trecută, Conferința Organizației Municipale Râmnicu Sărat, reunită în ședință extraordinară, a hotărât să valideze candidatura mea pentru un nou mandat la funcția de primar.

Le mulțumesc colegilor de partid pentru încredere și pentru susținerea pe care mi-au asigurat-o în toată această perioadă!

Voi candida la alegerile din data de 9 Iunie pentru a continua proiectele de modernizare începute și pentru a duce la alt nivel dezvoltarea orașului. Suntem pe drumul cel bun și trebuie să mergem înainte!

Orașul renaște cu fiecare an, cu fiecare anotimp, cu fiecare zi, Râmnicul capătă o față nouă și se transformă într-un loc mai bun, mai frumos, mai curat!

Nu voi fi singur nici de această dată, cum nu am fost singur nici în munca mea în anii în care am condus destinele comunității noastre. Vor fi lângă mine colegii de partid și din administrația locală, alături de care trudesc zi de zi, cadre didactice și medicale, reprezentanți ai mediului de afaceri, muncitori, studenți, tineri și pensionari, râmniceni cu sau fără convingeri politice.

Contez pe sprijinul tuturor acelora care iubesc acest oraș și care cred cu tărie că de fiecare dintre noi depinde viitorul nostru!
Împreună suntem Râmnic!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

transmite primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Valentin Cîrjan.

Sorin Cîrjan este primarul care a reușit să aducă numeroase investiții în municipiul Râmnicu Sărat, fiind apreciat de către locuitori pentru proiectele implementate și pentru implicarea sa în comunitate.

Exit mobile version