Bătrână de 81 de ani, violată de un tânăr de 19 ani

Un tânăr de 19 ani din comuna buzoiană Lopătari, care este acuzat că ar fi agresat sexual o femeie de 81 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Buzău, din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 1 ianuarie, persoana bănuită a mers la domiciliul victimei și ar fi pătruns în locuință prin efracţie. Ulterior, ar fi obligat femeia, în vârstă de 81 de ani, să întrețină relații sexuale cu acesta.
În mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei, bănuitul a fost depistat de
polițiști în localitatea de domiciliu. Acesta a fost preluat și condus pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol şi violare de domiciliu.
Bărbatul a fost prezentat parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și, urmare sesizării instanței, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.