Șofer, prins beat la volan de două ori într-o singură zi. Cum au procedat polițiștii

Un şofer din Vrancea, a fost reţinut după ce a fost prins de polițiștii buzoieni de două ori în mai puțin de 24 de ore, cu o alcoolemie peste limita legală. Bărbatul va fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, bărbatul a fos prins, prima oară, băut la volan ieri dimineață.

În dimineaţa zilei de 08 martie, polițiști rutieri din cadrul Biroului Rutier Buzău, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat un șofer în vârstă de 40 de ani, din Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Buzău.
Şoferul emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat
. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”

Câteva ore mai târziu, acelaşi şofer a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, pe DN2E85, în localitatea Poşta Câlnău, conducând autoturismul şi având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De această dată, pe numele conducătorului auto s-a întocmit un dosar de
cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul având dreptul de conduce suspendat”, în urma săvârşirii primei infracţiuni.
Polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.