A început cel mai lung și aspru post din an

De astazi a început cel mai lung și aspru post din an. Creştinii numesc acest post şi Postul Mare, care durează 40 de zile, la care se adaugă şi Săpămâna Patimilor. Vinerea Mare este și zi liberă pentru români. Astfel, vor avea cu ocazia Paștelui, o minivacanță de patru zile.

Astăzi începe cel mai greu și aspru post din anul crestin-ortodox, Postul Paștelui, care se va întinde până în data de 1 mai anul acesta. Postul Mare al Paştelui se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei. Astfel, în această perioadă sunt interzise nunțile și botezurile pe toată perioada Postului Paștelui. 

În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne si în Săptămâna Luminată. Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui.

Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni. În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă şi în Vinerea Mare se ţine post negru. În Postul Mare creștinii trebuie să
dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică.

Vinerea Mare este și zi liberă pentru români. Astfel, românii vor avea, cu ocazia Paștelui, o minivacanță de patru zile: vineri- 30 aprilie (Vinerea Mare), sâmbătă-1 mai, duminică- 2 mai și luni- 3 mai (a doua zi de Paște). Floriile ortodoxe vor fi în 25 aprilie, iar Rusaliile ortodoxe se vor sărbători în 20 iunie.