Avertizări cod galben de ninsori şi ploi. Intră în vigoare de luni, de la ora 14:00

ANM a emis un cod galben de ploi și ninsori pentru toată țara.
Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 35 l/mp. În vest și la munte, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45-60 km/h.

De luni, de la ora 14.00, până miercuri, la ora 17.00, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25- 30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți, în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă. Meteorologii anunță că la munte, la peste 1.500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-5 km/h, iar începând de marți, în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80-90 km/h, viscolind
ninsoarea. Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.