Au oferit cadouri de ziua lor

Elevii născuți de Buna Vestire, au avut parte de surprize din partea polițiștilor buzoieni.

Polițiștii buzoieni s-au organizat joi, de ziua lor, și au mers cu o caravană în municipiul Buzău și în orașul Pogoanele pentru a oferi cadouri unor elevi născuți de Ziua Poliției.

„Astăzi, 25 martie, sărbătorim Ziua Poliţiei Române. Această zi de sărbătoare este în aceeași măsură despre noi, dar și despre toți buzoienii pentru care intrăm zilnic în serviciu cu obiectivul de a-i proteja cu vigilență și fermitate.
În cadrul activităților demarate pentru marcarea momentului festiv, am aflat că…nu suntem singurii sărbătoriți. Ne-am născut de Buna Vestire, la fel ca cei 9 elevi, 6 de la Școala Gimnazială “George Emil Palade Buzău” și 3 de la Liceul Teoretic Pogoanele.
Am mers să-i urăm, să le oferim un cadou din partea Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și să le transmitem mesajul conducerii instituției, scris caligrafic pe o carte adresată celor mici și intitulată sugestiv…”Minunea”

Cu ocazia Zilei Poliției Române, vă mulțumim pentru încredere și vă asigurăm că suntem întotdeauna alături de dumneavoastră! Au transmis reprezentanții IPJ Buzău

Cadourile au ajuns la sărbătoriți prin grija reprezentanților Biroului Siguranță Școlară.

Urările au fost transmise din partea întregului efectiv, organizat în caravana de sărbătoare – 7 autospeciale pe care polițiștii le folosesc zilnic în activitățile curente și care sunt ușor de reperat de către buzoieni.

Astăzi se împlinesc 199 de ani de la înființarea Poliției Române. Prima recunoaștere oficială a instituției datează din vremea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, având la acea vreme misiunea asigurării ordinii publice.


Alegerea datei de 25 martie pentru a celebra această instituție este legată de
simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol care a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.