Șansele ca oamenii să își recupereze smartphone-ul pierdut sunt aproape nule sau cel mult stau la mâna norocului. Tot despre noroc este vorba și în cazul unui tânăr de 24 de ani din Mihăilești, cu deficiențe de auz și vorbire, care și-a recuperat telefonul mobil, datorită unui echipaj de patrulă mixtă polițist/jandarm, din Buzău.
Luni dimineață, o patrulă mixtă polițist/jandarm aflată în serviciu în zona
Bulevardului 1 Decembrie 1918, din municipiul Buzău, au observat pe partea carosabilă un telefon mobil. L-au luat și, în urma mai multor încercări, au reușit să intre în legătură cu mama proprietarului, care a precizat că fiul său a pierdut telefonul mobil și că are mare nevoie de el pentru comunicare, având în vedere anumite deficiențe de auz și de vorbire ale acestuia.
„Patrula a stabilit de îndată un loc de întâlnire și a înmânat tânărului de 24 de ani, din Mihăilești, dispozitivul de care avea atât de mare nevoie. La vederea telefonului, tânărul a fost vizibil emoționat, întrucât nu credea că îl va mai recupera.” au transmis reprezentanții IJP Buzău.
Polițiștii îndrumă pe oricine găsește un bun, să facă toate demersurile pentru a-i găsi proprietarul, iar dacă nu reușește, să-l ducă la cea mai apropiată unitate de poliție.