La 22 aprilie, sărbătorim, în fiecare an, Pământul prin marcarea Zilei Planetei Pământ, dar şi a Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ (ONU). În acest an, se marchează 51 de ani de la prima zi dedicată Pământului, iar râmnicenii își vor arăta prietenia față de mediul înconjurător, prin fapte de bine, celebrând, așa cum se cuvine Ziua Pământului.
“De ziua Pământului, facem o faptă bună pentru natură” este mesajul reprezentanţilor primăriei municipiului Râmnicu Sărat, care au organizat o acţiune de ecologizare, în zona din vecinătatea staţiei de Epurare. Astfel, astăzi, la ora 10:00, echipa de voluntari râmniceni împreună cu Administraţia Domeniului Public, Federaţia Fortes şi instituţiile de învăţământ din municipiu, înarmaţi cu saci de plastic, mănuşi, mult spirit civic şi conştienţi de efectele dăunătoare ale poluării, se vor întâlni pentru a sărbători, prin voluntariat, Ziua Pământului.
În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții. Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), în anul 2009.