Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, este perioada de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, inclusiv. Potrivit rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până seara, iar slujbele specifice acestei săptămâni sunt Deniile.

Lunea Mare din Săptămâna Patimilor
Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniță. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii. Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să rețină că Dumnezeu este, atât iubire, cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Începând cu Denia de duminică seară, se cânta până în Sfânta și Marea Joi următorul tropar: „Iată mirele vine în miezul nopții și fericită este slugă pe care va află-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va găși lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te ingreuiezi, că să nu te dai morții și afară din Împărăție să te încui, ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eșți Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

Marțea Mare din Săptămâna Patimilor
Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ține trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai așa vom avea răspuns bun la judecată finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este că Hristos, trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Din pildă reținem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candelă fără ulei reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalți. Candelă cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor
În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimă Să, că simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. „Doamne”, zicem noi către Hristos, „femeia care căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta”, deci, fiind mișcâtă de harul dumnezeiesc spre cunoașterea cea mai presus de înțelegere, „a luat rânduiala de
mironosița”. A făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosițe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos și pregătirea Lui cu miresme, „aducând mir de mult preț”. A fost mistuită de dorința de a i se dezlega păcatele: „Dezleagă-mi păcatele mele, așa cum eu mi-am dezlegat părul”.

Joia Mare din Săptămâna Patimilor
Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viață Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, că pildă de smerenie, Cină cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului.
După ce a săvârșit Cină cea de Taină, Mântuitorul le da ucenicilor o nouă porunca: „Să va iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să va iubiți unul pe altul. Întru această vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.” Nu întâmplător în față Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ți voi da sărutare că Iuda, nu voi spune Taină Ta vrăjmașilor Tăi; ci, că tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”.

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor
În Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, înfricoșătoarele și mantuitoarele Patimi ale Mântuitorului și de mărturisirea tălharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimește nu este un simplu om și înfricoșătoare căci toată făptură s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: ” Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au înviat”.

Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iadcu dumnezeirea pentru a ridică din stricăciune la viață veșnică pe cei din veac adormiți.
Astfel, noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eșți fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cereșți au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie”.
Rânduiala Bisericii noastre este că îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomenește Învierea.

Duminica Mare, ziua Sfintei Învieri
Ajunși în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: „În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm, și să le
zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, că la finalul lor să avem putere să răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toți să va ospătați din ospățul credinței, toți să luați bogăția bunătății. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tanguiasca pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.
A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Și această mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Ține jos, s-a amarat că s-a stricat, s-a amarat că s-a batjocorit, s-a amarat că s-a omorât, s-a amarat că s-a legat.
A luat trup și de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ și s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut și a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruință? Înviat-a Hristos și tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos și au căzut dracii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viață viețuiește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în mormânt.Că Hristos înviind din morți începătura celor adormiți S-a făcut. A aceluia este slavă și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.