Accident în localitatea Vernești. Patru persoane au ajuns la spital

Accident în comuna Vernești. Patru persoane au fost rănite, în urma impactului dintre două autoturisme.

Din primele date de la fața locului, este vorba de coliziune între două autoturisme, un autoturism condus pe direcția Buzău către Brașov de un șofer de 22 de ani, din Berca și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un șofer de 21 de ani, de asemenea din Berca.

În urma accidentului rutier, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău, au fost transportate patru victime. Doi tineri, în vârstă de 22 de ani, respectiv 21 de ani, au fost răniți grav. Au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier si sunt internați în sectia A.T.I. Chirurgie. Celelalte doua victime, în vârstă de 20 de ani, au suferit politraumatisme și au rămas internate pe secția Chirurgie, respectiv Ortopedie. a declarat Purtătorul de Cuvant al SJU Buzău, Adriana Bunilă


În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.