VIDEO| Accident rutier grav la ieșire din Râmnicu Sărat. Patru victime

Patru persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs marți noapte pe DN2E85, la ieșire din Râmnicu Sărat către Focșani. Din primele date se pare că e vorba de o coliziune între un camion de mare tonaj și două autoutilitare.

Potrivit IPJ Buzău, accidentul s-a produs între un camion de mare tonaj condus pe direcția Buzău către Focșani de către un șofer prahovean, în vârstă de 46 de ani și două autoutilitare staționate pe marginea drumului pentru remedierea unor defecțiuni.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi bărbați din Vrancea, șoferul uneia dintre autoutilitare și pasagerul său.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.