Site icon Gazeta Râmniceană

Postul Crăciunului: ce mâncăm sănătos și ce trebuie să evităm?

Bun prilej pentru detoxifiere, dieta de post este bine-venită în oricare perioadă a anului, spun specialiștii. Însă trebuie să țineți cont de câteva atenționări, scrie CSID.RO.

Nu trebuie să ne înfometăm până la epuizare, trebuie să avem grijă cum combinăm alimentele, să diversificăm meniul și să nu ne înfruptăm fără oprire din bunătățile de pe masa de Sărbători, odată ce interdicțiile alimentare au fost ridicate.

Dieta de post: nu exagerați cu pâinea, pastele făinoase și cartofii

Deoarece majoritatea dintre noi avem tendința să adoptăm o dietă predominant glucidică (bogată în cartofi, pâine, orez, paste etc.), ce depășește necesarul zilnic, există riscul să ne îngrășăm în această perioadă. În acest sens, ar trebui mai degrabă să ne axam pe legume, crude sau gătite, și fructe, în defavoarea făinoaselor sau a dulciurilor.

Pentru persoanele subponderale se recomandă un regim echilibrat și sățios, care să nu priveze corpul de principiile sale de bază. Se poate mânca bine și fără să restricționăm porțiile de mâncare, sunt de părere specialiștii, sfătuindu-ne să ocolim regimul auster (post negru) sau pe cel hipocaloric dacă nu vrem să pierdem în greutate.

Înlocuiți carnea cu ciuperci

O altă problemă care apare în perioada postului îi vizează direct pe consumatorii de carne, care nu pot funcționa dacă nu mănâncă zilnic produse de origine animală.

Cel mai adesea, aceștia se plâng de amețeli și lipsă de vlagă, acuzând meniul vegetarian ca fiind prea sărac pentru a le hrăni nevoile nutriționale. Se pare însă că un aport suficient de apă dublat de proteine de natură vegetală îi poate repune rapid pe picioare.

În zilele cu dezlegare se apelează la fructe de mare și pește, alimente bogate atât în proteine, vitaminele A și D, cât și în acizi grași Omega 3.

Dieta de post: combinați fasolea verde, roșiile, lintea. Nu exagerați cu soia!

Unele persoane au tendința de a mânca zilnic aceleași produse pentru că „oferta de produse vegetale suficient de hrănitoare nu este foarte mare”. Astfel, ele descoperă că le place un anumit aliment și îl consumă zilnic, pentru a nu mai căuta alternative.

Iată câteva exemple:

Fiți cumpătați dacă vreți să evitați problemele biliare și toxiinfecțiile alimentare!

Tipic românesc: odată ce postul s-a încheiat, ne năpustim cu furie asupra sarmalelor, piftiei, slăninei, cărnaților și caltaboșilor, fără să ne gândim la consecințe.

Comportamentul ne este ilustrat cum nu se poate mai bine de statisticile apelurilor telefonice primite la 112 – Serviciul de Ambulanță -, unde, în perioada sărbătorilor, „explodează” cazurile de afecțiuni digestive.

Cumpătare: acesta este cuvântul de ordine care ar trebui să stăruie în mintea noastră.

Altfel, ajungem pe patul de spital, diagnosticul din fișa medicală fiind, cel mai adesea, problemă biliară sau toxiinfecție alimentară.

Sursa: CSID.RO

Exit mobile version