Urmărit internațional, prins în Grebănu de polițiști

Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au depistat în Grebănu un localnic în vârstă de 49 de ani, urmărit internațional.

 Pe numele său, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni comise cu violenţă pe teritoriul acestui stat.

S-a procedat la informarea persoanei despre semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen pe numele său, ulterior fiind condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi demarate procedurile de predare către autorităţile din Germania.