Centrul Cultural “Florica Cristoforeanu”, spectacol dedicat primăverii. Evenimentul susține și o cauză umanitară

Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat, organizează duminică, 10 Aprilie, în intervalul orar 11:30-13:00, un spectacol dedicat primăverii, în cadrul căruia vor fi momente de muzică și dans pregătite cu mare entuziasm de elevii Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” și colaboratorii săi.

Pe scenă vor evolua trupele: “Cocktail Junior”, “Cocktail Senior”, “Minicocktail”, “Melody”, grupul de Folk “Vali Sterian”, “Together” , “Atypic”.

Totodată, evenimentul va oferi posibilitatea spectatorilor să doneze pentru Daniel, tânărul de 22 de ani din Râmnicu Sărat, diagnosticat cu tumoare cerebrală.