108 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, politicianul care a supraviețuit ororilor din închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat

Pe data de 20 Mai se împlinesc 108 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, unul dintre cei mai importanți oameni pe care i-a dat politica românească în ultimul secol. Seniorul, care și-a început cariera înainte de Al Doilea Război Mondial, urma să ajungă în închisorile comuniste și să fie ulterior persecutat de regim. A răzbit, însă, devenind probabil cel mai reprezentativ lider al opoziției post-decembriste.

După venirea la putere a comuniştilor, Coposu, la fel ca preşedintele PNŢ şi mentorul său, Iuliu Maniu, este arestat, trecând apoi printr-o perioadă îndelungată de detenţie politică. Pretextul a fost provocarea instrumentată de autorităţile comuniste, cunoscută prin sintagma „înscenarea de la Tămădău”, în urma căreia au fost arestaţi mai mulţi lideri ţărănişti care urmau să fugă în străinătate cu intenţia de a asigura continuitatea partidului.

Deşi Coposu nu a fost implicat în mod direct în „afacerea Tămădău”, a fost ridicat de organele represive la 14 iulie 1947, în aceeaşi zi cu ceilalţi lideri care intenţionaseră să părăsească ţara.

A urmat o lungă perioadă de internare administrativă în lagăre de muncă sau centre de detenţie precum Bragadiru, Popeşti Leordeni, Rahova, Văcăreşti.

În anul 1955 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat la 15 ani detenţie grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

După pronunţarea condamnării, a fost închis în mai multe penitenciare, printre care Craiova, Gherla, Aiud și Râmnicu Sărat.

Ultimul menţionat, în care a petrecut mai mulţi ani, a fost o adevărată închisoare de exterminare, unde şi-au găsit sfârşitul mulţi lideri ţărănişti, printre care şi Ion Mihalache, fost conducător al partidului.

După ispăşirea celor 15 ani de condamnare, Coposu a fost eliberat la termen, la 9 iulie 1962, însă, conform uzanţelor comuniste, fiind considerat „periculos”, a primit domiciliu obligatoriu pentru 2 ani la Rubla, o comună din Bărăgan înfiinţată de către deportaţii din zona de vest a ţării.

Corneliu (Cornel) Coposu s-a născut pe data de 20 mai 1914, în Bobota, Comitatul Sălaj,  și a decedat pe  11 noiembrie 1995, la București.

A fost un politician român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului