O ambulanță și alte două autovehicule au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier în localitatea Spătaru. În urma evenimentului, cinci persoane au fost rănite, printre acestea se află și un cadru medical.
Potrivit biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, este vorba de o coliziune între trei autovehicule, un autoturism condus pe direcția București către Buzău de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Buzău, o autoutilitară cu remorcă, se deplasa pe aceeași direcție și la volanul acesteia se afla un conducător auto buzoian, de 51 de ani, respectiv o ambulanță, condusă de către un șofer de 49 de ani, de asemenea din Buzău.
“In urma accidentului rutier, produs pe raza localitatii Spataru, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 5 victime: doua femei, in varsta de 38 de ani, respectiv 45 de ani, si un bărbat, in varsta de 47 de ani, care au suferit politraumatisme prin accident rutier, si doi copii, in varsta de 11 ani, respectiv 16 ani, care au suferit politraumatisme prin accident rutier. Cei doi copii sunt stabili, constienti, cooperanti. Toate cele 5 victime sunt, la acest moment, in investigatii si primesc ingrijiri medicale de specialitate.”
Purtător de Cuvânt SJU Buzău, Iuliana Bunilă
În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


