Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea buzoiană Cochirleanca, a fost lovit de un autoturism vineri dimineață în apropierea unei treceri de pietoni pe DN2E85, în localitatea Poșta Câlnău, fiind transportat de urgență la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, şoferul este un bărbat de de 39 de ani, din Zărnești.
„Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul pe sensul de mers către Buzău, un șofer în vârstă de 39 de ani, din Zărnești, a surprins și accidentat un bărbat pieton, în vârstă de 39 de ani, din Cochirleanca, care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.„
Transmite biroul de presă al IPJ Buzău