Râmniceanul Bogdan Dobroiu, prezent la evenimentul „Porți Deschise în Economia Socială”

Palatul Parlamentului din București a găzduit, pe 15 martie 2023, cel mai mare eveniment de promovare a antreprenoriatului în economia socială, unde au fost prezenți reprezentanți ai Ministerelor, Curții de Conturi, Universităților, Presei, Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Munca, Ambasadelor, Administratorilor de grant, și beneficiarii celor 42 de întreprinderi sociale care au primit finanțare europeană și care au avut ocazia să-și prezinte produsele inovative și serviciile aduse comunităților din care fac parte.

La eveniment a participat și râmniceanul Bogdan Dobroiu, reprezentantul întreprinderii „SHOP PRINT”, o afacere finanțată cu Fonduri Europene ce poate fi considerată brandul local care produce și distribuie produse personalizate, decorațiuni interioare, dar și producție publicitară.

„Evenimentul a reprezentat pentru noi trecerea la un alt nivel. Ne-am bucurat să vedem că produsele noastre au fost admirate de cei care ne-au vizitat. Am simțit emoția prezentării activității în fața unor nume mari și, mai presus de toate, am simțit recunoștința de a participa la un eveniment de asemenea anvergură. Toate astea ne oferă încrederea, puterea si speranța de a merge mai departe și de a face totul din ce în ce mai bine.

transmite reprezentantul întreprinderii „SHOP PRINT”, Bogdan Dobroiu.

Bogdan a creat la nivelul comunității râmnicene cinci locuri de muncă pentru tinerii din localitate, iar împreună au realizat mai bine de 1000 de comenzi pentru toate gusturile în mai puțin de un an de la debut.

Evenimentul, intitulat „Porți Deschise în Economia Socială”, a fost organizat de Corpul Experților în accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene și a avut ca scop promovarea antreprenoriatului în economia socială și creșterea gradului de informare și interes față de economia socială la nivelul regiunilor Sud-Est și Sud Muntenia.

Antreprenoriatul social, o soluție pentru economia durabilă! 42 de companii au fost înființate cu ajutorul proiectelor din cadrul Programului Operațional Capital Uman, din 2019 și până în prezent. Acestea au contribuit la combaterea sărăciei prin integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile și prin dezvoltarea serviciilor locale.

transmite VALENTIN DIMON, organizatorul evenimentului

Valoarea totală alocată întreprinderilor sociale este de 4.200.000 de euro, fiecare întreprindere socială primind o finanțare de 100.000 de euro.