Cursă sfârșită teribil pentru doi tineri din Valea Râmnicului. Mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod

Două persoane au ajuns sâmbătă seară la spital, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Potârnichești. Maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod.

Conform biroului de presă al IPJ Buzău, autoturismul condus pe direcția Buzău către Râmnicu Sărat de către un șofer în vârstă de 20 de ani, din Valea Râmnicului, a părăsit partea carosabilă, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un cap de pod și cu gardul a două imobile, răsturnându-se.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri, de 16, respectiv 17 ani, din Balaceanu și Valea Râmnicului.

Ambii au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.