Grupare infracţională care a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului de aproximativ 25.000.000 de euro.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub
conducerea procurorilor de caz din cadrul D.I.I.C.O.T., au efectuat, joi, 39 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Constanța, Ilfov, Cluj, Vrancea și Bacău, la domiciliile unor persoane, dar şi la magazinele pe care acestea le deţin. Acțiunea are ca scop destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în contrabandă cu parfumuri
și alte produse de lux, provenite din Turcia.

Concomitent, vor fi puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în Republica Italiană și Republica Franceză, la depozite folosite de gruparea infracțională ca locuri de descărcare a mărfurilor provenite din contrabandă.


Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin folosirea unor societăți comerciale, controlate de oameni de afaceri turci, de origine kurdă, cetățeni români, libanezi și armeni, care ar fi realizat mai multe operaţiuni de import prin portul Constanţa Sud–Agigea, având ca obiect declarat cuptoare electrice, provenite din Republica Turcă, însă în fiecare container ar fi fost disimulate cantităţi semnificative de parfumuri contrafăcute, purtând însemnele distinctive ale unor branduri de lux.

Prin activitatea infracțională derulată de membrii acestei grupări infracționale, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de aproximativ 25.000.000 de euro, reprezentând accizele și TVA.


La acțiune au participat polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, dar și polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul inspectoratelor județene de poliție Dâmbovița, Bistrița Năsăud, Călărași, Bacău și Buzău.