Morminte profanate la Râmnicu Sărat. Trei bărbați au fost arestați

În ziua de 26 aprilie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, sprijiniți de către polițiști din Focșani și Mărășești, au depistat prinicipalii bănuiți în cazul unor furturi calificate, 3 vrânceni, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani.

Fapta a fost sesizată de către persoanele vătămate, doi bărbați în vârstă de 52 și 47 de ani, ambii din Râmnicu Sărat.

Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada 21-22 aprilie a.c., bănuiții ar fi sustras din cimitir mai multe ghivece de flori, pe care ulterior  le-ar fi vândut.

Față de cei trei bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și profanare de morminte, urmând să fie prezentați unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.” Transmite biroul de presă al IPJ Buzău.

Foto cu rol reprezentativ: KanalD