Momente cu mare încărcătură emoțională s-au petrecut marți, 23 aprilie, în Râmnicu Sărat, acolo unde o localnică a fost sărbătorită la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Este vorba de Maria Chințoiu care a fost premiată de municipalitate. Râmniceanca a primit flori, tort, dar și diploma “Vârsta de aur” în semn de respect și recunoștință.
“Astăzi, în ziua în care îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, o râmniceancă a atins borna “o sută” a existenței sale, motiv de bucurie pentru familie, pentru vecini și comunitate. Îi transmitem “La mulți ani” și pe această cale și îi urăm sănătate și zile liniștite!
Domnișoara Maria Chințoiu a lucrat la “Evidența Persoanelor” și prin mâinile sale au trecut mii de documente de identitate pe care le completa cu scrisul său caligrafic, evident fără ajutorul tehnologiei. Până acum câțiva ani, “Tanti Maria”, așa cum o alintă familia și vecinii, care o apreciază și o iubesc foarte mult, își lucra singură grădina și producea în curte legumele necesare în gospodărie.
Este o nouă dovadă că o viață activă, cu activitate fizică și implicare socială, trăită cumpătat și în armonie cu semenii, îi poate aduce pe oameni până la această vârstă apreciabilă!
Le transmit un călduros “La mulți ani” și tuturor acelora care își aniversează astăzi ziua onomastică!
Transmite primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Valentin Cîrjan
Să le dea Bunul Dumnezeu viață lungă și liniștită!”