Are doar opt ani şi zeci de premii şi trofee în palmares, câştigate de-a lungul timpului, în urma participării la diferite concursuri de talente. Ambiţioasă şi determinată, pandemia nu a împiedicat-o sa mai aducă acasă încă un trofeu. Este vorba despre premiul 1 al concursului online „Minimegastar 2021”, secţiunea interpretare. Pe lângă muzică îi place foarte mult teatrul, un impact mare asupra ei l-a avut actorul Alin Gheorghişan, sub îndrumarea căruia a lucrat şi jucat timp de un an la Teatrul ,,Constantin Tanase’’ din Bucureşti, în spectacolul ,,Nepoţii lui Tănase’’ .
Îi place să fie considerată matură în comparație cu vârsta biologică pe care o are, este comunicativă şi captează atenția prin modul tonic de a fi și de a avea inițiative. Născută la Râmnicu Sărat, în anul 2012, Maria Ilie este una dintre tinerele talente ale municipiului, descoperind această pasiune la grădiniță, dorindu-și foarte mult să evolueze. A debutat la vârsta de patru ani şi a reprezentat cu mândrie, nu o singură dată, oraşul, la diferite festivaluri și concursuri de profil, de la care s-a întors acasă și cu premii.
Micuţa talentată are în palmares 13 trofee, nouă premii locul I, trei premii locul II, trei premii III, două menţiuni şi alte două premii speciale. Maria a câştigat la numai cinci ani concursul „Mihaela Runceanu” şi trofeul „Golden Music Fest”. La puţin timp a obţinut locul I şi trofeul concursului „Lumini sonore by Ozana Barabancea”, unde profesorii Cristi Faur şi Ozana Barabancea au fost cei care au jurizat. Începutul anului 2021 i-a adus Mariei câteva premii importante, printre care se află şi premiul I al concursului online „Minimegastar 2021”, secţiunea interpretare.
A avut și are profesori talentați, care au știut să o îndrume spre a se putea dezvolta, a-și învinge emoțiile și a evolua, astfel că micuța a urmat cursuri de formare în teatru, muzică și dans cu Alin Gheorghişan, Dan Dimitriu și Alina Cimpoeru la Teatrul de Revistă “ Constantin Tănase “ din București. Un impact mare asupra ei l-a avut actorul Alin Gheorghişan, sub îndrumarea căruia a lucrat şi jucat timp de un an la Teatrul ,,Constantin Tănase’’ din Bucureşti, în spectacolul ,,Nepoţii lui Tănase’’ alături de alţi copii.
„Muzica este o sursă de energie, iar în momentul în care cânt simt că am puterea de a transmite oamenilor bucurie” spune, entuziasmată, Maria Ilie.
În septembrie 2020, Maria a lansat videoclipul primei sale piese „Voi zbura până la stele” care a fost bine primit de public. Videoclipul are aproape 10.000 de vizualizări şi având în vedere, atât vârsta interpretei, cât şi mesajul piesei, se poate aprecia ca fiind un succes.
„Realizarea videoclipului a însemnat mai mult decât o colaborare tehnică cu Cristian Turcu, realizatorul clipului, aici fiind vorba de prietenie şi susţinere pe parcursul a câtorva zile de filmare, care s-au comprimat în cateva minute.” transmite Gabriel Ilie, tatăl Mariei.
Întrebată ce planuri are pentru perioada următoare, Maria Ilie spune că îşi doreşte să participe la cât mai multe concursuri pentru a acumula experienţă muzicală şi scenică. Totodată, este determinată să continue pregătirea în domeniul muzical, fapt pentru care, de doi ani şi până în prezent, urmează cursurile Şcolii de Muzică „Artist Class” a compozitorului Cristian Faur.
Deşi continuă cu seriozitate şi maturitate pregătirea în domeniul artistic, tânăra interpretă nu neglijează cursurile şcolare, unde are rezultate excepţionale, iar printre materiile preferate se află matematica.