Summer Gala 2024, ediția de vară a Premiilor de Excelență Radar de Media, a avut loc pe data de 25 iunie, la Aristocrat Events Hall din București. Cu o tradiție de peste 13 ani, Gala Premiilor Radar de Media a desemnat cele mai bune producții TV, cei mai buni prezentatori și jurnaliști, cele mai bune publicații, cele mai mediatizate vedete și cele mai de succes proiecte media ale anului. La eveniment a participat și redactorul șef al publicației online Gazeta Râmniceană, Ramona Vlad, care a asigurat transmisia live a Galei.
Aici poți vizualiza evenimentul transmis în direct > https://fb.watch/sXOrs9FaSu/
Redacția RADAR de MEDIA a ales, și în acest an, să premieze vedete, producții TV de succes, campanii de la principalele posturi de televiziune precum, PRO TV (prezentatoarele știrilor sportive, Corina Caragea, Ramona Păun și Daniel Pavel, prezentatorul reality show-ului de supraviețuire, Survivor România), ANTENA 1 (Liviu Vârciu, Iulia Albu), KANAL D (Ilinca Vandici, Dan Negru), PRIMA TV (Gabriela Marin și echipa emisiunii Cronica Cârcorașilor, REALITATEA TV (prezentatorul de știri Alexandru Constantin), TVR (echipa telejurnal matinal). În plus, au fost premiate și alte personalități din sfera media.
Organizatorii au pregătit multe surprize, astfel cei prezenți la eveniment s-au putut bucura de un concert live susținut de trupa Cristi Iordache Band, dar și de o prezentare de Modă By ADELAIDA.
De asemenea, organizatorii au pregătit și momente muzicale oferite de către tineri talentați, iar seara s-a încheiat cu un show spectaculos de dans pregătit de entertainer-ul Wilmark.
Gala Premiilor RADAR DE MEDIA a fost prezentată de către jurnalistul și redactorul șef Radar de Media, Dorin Huntai, actrița Magdalena Chihaia și cântărețul Dinu Maxer.
La eveniment a fost prezentă și îndrăgita buzoiancă, Gabriela, soprana care și-a lăsat amprenta în lumea artistică timp de zece ani ca Artist Liric pe scena Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, având, de-a lungul anilor, multe colaborări ca Solist Soprană cu Biserica “SF. Gheorghe Nou și Vechi”, ca solist principal în corala “Divina Armonie”.
Evenimentul a fost produs de RADAR DE MEDIA ONLINE, Dorin Huntai, Alex Radu și Mihai Mitrea prin Filmedia Production .
Despre RADAR DE MEDIA
Este una dintre primele publicaţii online dedicate consumatorilor de media din România. Lansată pe data de 16 septembrie 2009 de către jurnalistul Dorin Huntai. Radar de Media a reuşit, în scurt timp, să devină o sursă credibilă din domeniul său, unul dintre cele mai influente brand-uri de știri din România, acest lucru fiind confirmat de numărul mare de cititori specializați, de numărul de citări, dar și de numărul de articole preluate de pe site.
De-a lungul timpului au fost premiate personalități, televiziuni și brand-uri precum Andra, Marius Bodochi, Eugen Doga, Delia, Maia Morgenstern, Smiley, Loredana Groza, Teo Trandafir, Andreea Esca, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Denise Rifai, Cătălin Măruță, Dan Pavel, Dan Negru, Ilinca Vandici, Pro Tv, Kanal D, Radio România, National Geographic, Diva, Antena 1, Radio Zu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, TVR, Digi 24, Trinitas Tv, Actualitatea Muzicală, Agerpres, Electrecord.