„DOAMNE DE 10, POVEȘTI DE 10”. Interviu cu Secretarul General al Municipiului Râmnicu Sărat: “Doamne, fă-mă iar copil!”

S-a născut pe data de 17 august 1969, în comuna Tâmboiești, județul Vrancea, un loc ce poate fi numit leagănul podgoriilor vrâncene. Era fetița mamei, avea codițe împletite, bluze cu volane și fustițe colorate, avea pantofiori de lac și roșu în obraji. Un copil dorit și iubit, care a învățat de la părinți ce este milostenia, dar și demnitatea. A intrat în administrație direct de pe băncile facultății și, chiar dacă ar fi putut alege orice altceva, a ales să se stabilească la Râmnicu Sărat. Înzestrată cu daruri precum, frumusețe, credință, feminitate, eleganță, dar mai presus de toate, cu puterea de a iubi, a mărturisit că principala preocupare este să își mențină sufletul curat, iar examenul vieții să îl promoveze cu nota 10. Manuela Vagyas-Davidoiu sau „Manueluș” așa cum o alintau părinții, care astăzi este Secretarul General al Municipiului Râmnicu Sărat, și-a deschis sufletul, împărtășindu-ne, cu emoție și lacrimi, povestea vieții sale în interviul DOAMNE DE 10, POVEȘTI DE 10”.

Reporter: Care este locul în care ați copilărit? Cum a fost copilăria dumneavoastră?

Manuela Vagyas-Davidoiu: M-am nascut intr-o frumoasă duminica de vara, intr-o localitate apropiata Ramnicului Sarat, o comuna importanta a judetului Vrancea (pe vremuri apartinea de Raionul Ramnicu Sarat), comuna TIMBOIESTI. Un leagan al podgoriilor vrancene, o comuna cu oameni frumosi si harnici, dornici de a scrie istorie in trecerea vremurilor. Acolo am si copilarit, acolo am si invatat, acolo am inspirat pentru prima data  mireasma vitei de vie…, acolo am vazut ce inseamna sa muncesti trainic, sa sadesti, sa intretii si apoi sa culegi roadele muncii.

Venirea mea pe lume a fost un dar nepretuit pentru parintii mei. Oameni care s-au confundat cu locul meu natal. De profesie ingineri agronomi, au iubit laolalta pamantul si singurul lor copil. La un moment dat, nu stiu a deosebi, pe care mai mult. Copilaria mi-a fost minunata, plina de iubire, de atasament, de exemple despre viata, despre oameni si mai ales despre idealuri.

S-au imbinat in viata mea educatia aleasa a mamei (mic burgheza) si temeinicia faptelor tatalui (cu origine taraneasca solida). Datorez intreaga mea formatie mamei, care m-a slefuit, insa  in egala masura, datorez tatalui, coloana vertebrala.

Reporter: Dar adolescența?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Adolescența? Cumva plină de căutari, de întrebări, de simțul măsurii, de iarba verde de acasă…Cu rigori, cu bucuria fiecărei zile, cu mama care era atât de mândră de fetița ei, cu întrebări și răspunsuri…., cu sentimentul că trebuie să prețuiesc valorile, fie munca, fie învătătura, fie oamenii, fie natura! Adolescența cred ca a fost o etapă a vieții mele deosebit de frumoasă, creatoare, în care am căutat răspuns la întrebări, în care mi-am definit drumul adolescentin, dar în acelasi timp, cred că am și închis porți ale viselor.

Fetița mamei, avea codițe, împletite de mama, avea bluze cu volane și fustițe colorate, avea pantofiori de lac, avea roșu în obrăjori, dar era și bolnăvicioasă.”

Reporter: Dacă v-ați întâlni astăzi cu dumneavoastră, fetița de 14 ani, EA ar fi mulțumită de dumneavoastră? I-ați împlinit toate visele, îi mai datorați ceva, ceva nu ați făcut, dar EA își dorea?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Pentru că mama m-a iubit enorm, aș vrea să vorbesc despre fetița de 14 ani, mai mult prin ochii ei decât prin ai mei. Cred că eu eram foarte răsfățată, in sensul bun al cuvantului. Fetita mamei, avea codite, impletite de mama, avea bluze cu volane si fustite colorate, avea pantofiori de lac, avea rosu in obrajori, dar era si bolnavicioasa. De cele mai multe ori fetita avea rosu in gat, iar mama se chinuia cumplit pentru ca nu trecea decat cu injecții. Și, saraca mama, plângea odată cu mine și se ruga bunului Dumnezeu să i se facă fata bine!

Cred ca visele mele de la 14 ani au fost împlinite, însă,  daca m-as intoarce in timp as vrea sa pot face o magie si sa ordon timpului sa ramana in loc… sa nu treaca, sa nu-mi ia oamenii dragi, sa nu-mi ia catelusa care ma conducea la scoala, sa nu-mi fi fost luata bunica materna, care imi facea cea mai buna peltea… Sa-mi fie lasate urmele pasilor in curtea casei parintesti… Cred ca i-as datora fetitei de 14 ani bicicleta pe care i-am stricat-o….si icoana din camera copilariei mele, care mi-a ascultat toate „necazurile” si „bucuriile”!

Reporter: Care este amintirea cea mai frumoasă pe care o aveți cu părinții dumneavoastră?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Cred ca este cel mai greu lucru de cuantificat… fiecare clipa cu parintii mei  a fost „cea mai frumoasa”! De la statul langa mama, de care nu ma desparteam cu niciun chip, pana la mersul cu tata pe terenul de fotbal, de la concediile petrecute impreuna, de la mersul la bunica materna la Ploiesti si la bunicii paterni la Bezdead (Dîmbovița), pana la lectiile de la scoala, dar si lectiile despre viata… De la cititul cartilor din „Colectia de 5 lei” pana la filosofia muncii la tara, a iubirii pamantului si mai ales a vitei-de-vie, de la culesul viilor toamna, pana la pregatirile de Craciun si Pasti. Cred, totusi ca  sunt cateva momente de adanca emotie si iubire, alaturi de „ai mei”, si anume: momentul in care am intrat la liceu, un liceu de renume: Liceul de matematica fizica „Alexandru Ioan Cuza” din Focsani, la prima clasa, o etapa grea pe acea vreme, momentul in care am intrat la facultate, printre primii, la o concurenta de 16/loc, momentul in care m-am casatorit si am realizat ca niciodata nu va exista notiunea de departare, ci dimpotriva, acum vom fi 2 copii….momentul in care am inteles, ca oricati ani as avea, eu voi fi aceeasi Manuelus pentru ei….

„Fii bună, ca să poți fi fericită…”! Fii dreaptă, fii demnă, fii iubitoare…îmi rasună cuvintele ei, nu le voi uita niciodata!

Reporter: Indiferent de vârstă, primim sfaturi de la părinți. Pentru dumneavostară Care este sau a fost cel mai de preț sfat primit? Încă îl urmați?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Am primit multe sfaturi.. pe unele le-am inteles, pe altele le-am ignorat initial, pe altele le-am inteles mai tarziu, iar pe unele le-am inteles prea tarziu! De la mama am invatat in primul rand ce este milostenia! Era atat de buna si de darnica…initial o judecam, insa, in timp am inteles ce au insemnat gesturile si faptele ei. „Fii buna, ca sa poti fi fericita…”! Fii dreapta, fii demna, fii iubitoare…imi rasuna cuvintele ei, nu le voi uita niciodata! De la tata am invatat ce inseamna perseverenta! Modul de a gandi, de a duce povara! De a fi cu acea coloana vertebrala de care vorbeam la inceput!

Reporter: Ce relație ați avut cu mama dumneavoastră? Dacă pentru câteva secunde ar fi, din nou, lângă dumneavoastră, care ar fi primul lucru pe care l-ați face sau spune?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Relatia cu mama… Doamne, fă-mă iar copil…. Mama, stâlpul existenței mele, mama, exemplul de feminitate și fermitate în acelasi timp, mama, iubirea neconditionata, mama, gandul de dimineata si rugaciunea de seara, mama, timpul si fapta, mama, destin si implinire!

Doamne, fă-mă iar copil…

Legatura mea cu mama a început prin acel cordon ombilical, a continuat prin orice clipa a vietii mele si a vietii ei si continua, acum, in orice clipa a vietii mele! Din pacate, mama nu mai este aici, langa mine, însă ea este în părul meu, în ochii mei, în atitudinea mea, în inima mea, în visul meu!

Mama….aș fi vrut să nu pierd timp, aș fi vrut să fi avut maturitatea să impart fiecare clipă pe care puteam să o împart doar cu tine! Sunt tristă că nu am făcut acest lucru! Poate nu am știut, poate am considerat că tu mai poți aștepta, poate ……

Reporter: Sunteți o femeie de succes și apreciată pentru munca pe care o faceți zi de zi. Cum a fost drumul în carieră? Ați avut parte și de uși închise sau eșecuri? Cum le-ați depășit?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Am început viața profesională cu entuziasm, întrând în administrație de pe băncile facultății! Deși puteam alege altceva, am venit la Râmnicu Sărat, la îndemnul părinților! Astăzi, realizez că nimic nu este întamplător și că acel îndemn a fost legătura de suflet dintre noi! Am încercat să îmi consolidez cunoștințele, abordând și alte domenii diferite de inginerie, care este prima mea formație. Astfel am studiat cibernetica, apoi dreptul, parcurgând studii universitare. Am aprofundat și prin absolvirea câtorva mastere… Însă, nu aș vorbi de succes, aș vorbi despre munca, despre pasiune, despre abnegație, despre dorința de a clădi și de a realiza o construcție solidă pe acolo pe unde trec! Ceea ce fac, fac cu toată puterea mea, sunt o persoană dedicată, responsabilă! Consider că respectul și autoritatea impusă de respect sunt premisele unei constructii solide! Ca în orice parcurs profesional, sunt momente de entuziasm și momente de furie! Este important să avem echilibru în tot ceea ce facem și gândim! Că orice om, am făcut „cunoștință” cu nedreptăți, cu păreri, cu deziluzii… Însă, vreau să cred că și acestea fac parte din drumul vieții și cel mai important lucru este să nu-mi pierd nădejdea!

Profesia mea este viața mea!

Reporter: În continuare vorbim despre viața profesională. Ați făcut mereu ceea ce v-a pasionat? V-ați urmat visul?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Profesia mea este viața mea! Nu știu daca mi-am urmat visul… Eu am considerat că viața este un parcurs, cu trepte, și că fiecare treaptă pe care am urcat-o a fost un vis împlinit! A fost ca un zbor….

Reporter: Ce este important în viață?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Multe lucruri sunt importante în viață: în primul rând, să trăiesti frumos, acest lucru însemnând cumpătare, incredere, speranță! Apoi sa iubesti: ceea ce faci, ceea ce Dumnezeu a hărăzit pentru tine sa iubesti! Apoi sa-ti pregatesti fieare etapa a vietii, sa ai puterea de a analiza obiectiv ce iti trebuie, ce iti lipseste, sa nu-ti aglomerezi sufletul cu „haine” inutile! Sa fii tu, sa inveti din greseli, sa pleci din locul in care nu esti dorit, sa lasi urme acolo unde ai trait! Sa fii…..

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ați trăit-o în viața personală?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Cred că ziua în care m-am născut… am venit pe acest pământ din iubire, cu iubire si pentru iubire!

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanți din viața dumneavoastră? De ce?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Pentru ca de-a lungul vietii ne consideram zmei, mult timp, nu m-am intrebat… Acum, incercata fiind, am si raspuns la intrebare: parintii si cel pe care Dumnezeu mi l-a dat sa-mi fie sprijin „la bine si la greu”! Desi MAMA e inger, inca ii simt parfumul…apoi amintirea mirosului se isca…Si, in general, toti cei langa care am trait si am vibrat, chiar daca uneori traiul a fost presarat cu lacrimi!

Singurul moment din viață în care mi-am dorit să stea timpul în loc a fost momentul plecării mamei…

Reporter: Ce credeți că o să va facă atât de fericită încât să strigați: “CLIPĂ, OPREȘTE-TE!”

Manuela Vagyas-Davidoiu: Nu știu ce e fericirea…mi-e frică să absolutizez… Poate că fericirea e o adiere, poate ca fericirea e o carte buna, poate ca fericirea e o clipa de inspiratie, poate ca fericirea e un strop de bunatate, poate ca fericirea e chiar ziua de maine….Singurul moment din viata in care mi-am dorit sa stea timpul in loc a fost momentul plecarii mamei… in secunda aceea am inteles ca intre viata si moarte e doar o suflare…si o randunica al carui zbor neinteles in momentul acela a reprezentat un suflet!Cred ca acela a fost momentul in care am strigat „CLIPA, OPRESTE-TE”!

Reporter: Și o ultimă întrebare: Ce planuri aveți pentru perioada următoare?

Manuela Vagyas-Davidoiu: Am mărturisit de ceva vreme că vreau să-mi fac planuri! Ocupată fiind, parcă nu am îndrăznit să-mi fac planuri! Însă, principala mea preocupare este să-mi mențin sufletul curat! Și vreau să rămân OM, același OM sensibil și totodată dârz în a reuși a lua nota „10” și la examenul vieții! Cred că este cel mai important plan! În rest…să auzim de bine!