Oamenii vorbesc mai greu despre depresie, anxietate sau traume din copilărie și sunt foarte puțini aceia care au curajul să apeleze la un ajutor specializat. Aceste probleme pot fi rezolvate printr-o metodă blândă și noninvazivă, prin terapia CranioSacrală, care are un impact pozitiv asupra funcționării Sistemului Nervos Central, Sistemului Imunitar, Sistemului Endocrin, și asupra organelor interne și a Sistemului Nervos Autonom.
Care sunt beneficiile acestei terapii pentru sănatate și cum pot fi tratate durerile și traumatismele de tot felul, aflăm chiar de la terapeutul Mihail Lambru.
Reporter: De câți ani faceți Terapie CranioSacrală? Cum ați descoperit-o?
Mihail Lambru: Întâlnirea cu Terapia CranioSacrală (TCS) a avut loc relativ târziu în viața mea, în jurul vârstei de 50 de ani, dar nici nu se putea mai devreme pentru că am fost prins cu alt gen de activități și nici tehnica în sine nu ajunsese încă în România. Era în preajma anului 2012, care nu știu cum o fi fost pentru alții, însă pentru mine a fost clar declanșatorul unor schimbări semnificative în viața mea. Am aflat de TCS citind o carte, ”Tu și medicul din tine”, scrisă de dr. John Upledger, cel care, aveam să aflu, a descoperit sistemul craniosacral și a conceput tehnica în sine. Bucuria cea mai mare a venit însă când am aflat că pot urma cursurile de pregătire în România, astfel încât am urmat cursul de nivel 1 în anul 2013. De atunci am început să practic, mai întâi cu familia și prietenii, apoi profesionist, în cabinet specializat sau în colaborare cu diverse centre de profil din București. De atunci și până în prezent am urmat 12 cursuri de formare și specializare în TCS, atingând nivelul de terapeut avansat în 2017. În paralel am fost acceptat de Institutul Upledger din SUA ca profesor asistent pentru cursurile din România, participând în această calitate la peste 30 de cursuri de diferite niveluri. De asemenea, am participat la acțiuni caritabile de promovare a TCS la Plaja Terapeutică Autism Mamaia doi ani consecutiv, în 2018 și 2019. Apoi, în perioada 2021-2023, am organizat evenimente de promovare a TCS împreună cu alți colegi la Avrig și Sibiu. Cam aceasta este activitatea mea din ultimii 11 ani deja. În scopul urmării unui program de perfecționare continuă, în prezent finalizez cursurile facultății de psihologie din cadrul Universității ”Spiru Haret”.
Reporter: Ce este Terapia CranioSacrală și de unde îi vine denumirea?
Mihail Lambru: Terapia CranioSacrală (TCS) este o formă naturală de medicină manuală, atât preventivă, cât și curativă, psihologică și emoțională, fiziologică și somatică. TCS este o terapie delicată în care atingerea, palparea, este folosită ca instrument de evaluare și tratament, și care are un impact pozitiv aproape asupra fiecărui sistem din corp, efectele cele mai puternice ale TCS sunt considerate a fi cele asupra funcționării Sistemului Nervos Central, Sistemului Imunitar, Sistemului Endocrin, și asupra organelor interne via Sistemul Nervos Autonom. Terapia CranioSacrala (TCS) utilizată fie singură, fie alături de metodele medicinei alopate tradiționale, ale homeopatiei sau ale altor metode de vindecare, și-a dovedit eficiența clinică într-un spectru larg de disfuncții sau boli.
Reporter: Ce este sistemul CranioSacral?
Mihail Lambru: Sistemul craniosacral este un sistem fiziologic coerent care a fost recunoscut, relativ recent, ca o unitate funcționala, independentă. Funcția sa principală este producția, circulația și reabsorbția lichidului cefalorahidian. Lichidul cefalorahidian este produs în creier, respectiv în ventriculele acestuia, de către plexurile coroide, și asigură un mediu fluid pentru creier și măduva spinării, pentru sistemul nervos central.
Terapia CranioSacrală creează schimbări profunde în corp, fiind o terapie foarte eficientă, de ajutor într-o gamă largă de afecțiuni, de la cele ușoare și temporare până la cele cronice sau grave.
Reporter: În cazul căror afecțiuni fizice/emoționale putem apela la Terapia CranioSacrală?
Mihail Lambru: Deoarece sistemul craniosacral conține creierul, măduva spinării și toate structurile relaționate, orice restricții sau dezechilibre ale acestui sistem afectează în mod direct performanțele Sistemului Nervos Central. În același timp, odată ce aceste probleme sunt detectate și corectate, toate celelalte sisteme din corp beneficiază. Terapia CranioSacrală creează schimbări profunde în corp, fiind o terapie foarte eficientă, de ajutor într-o gamă largă de afecțiuni, de la cele ușoare și temporare până la cele cronice sau grave. În vreme ce inițial popularitatea de care s-a bucurat TCS s-a datorat în principal eficacității în tratarea durerilor și a traumatismelor de tot felul, în timp s-a dovedit că poate ajuta la rezolvarea multor disfuncții și probleme de sănătate, acoperind un spectru din ce în ce mai larg. Până în prezent, s-a dovedit că TCS este benefică în următoarele afecțiuni și disfuncții:
• Stres fizic ca rezultat al unor traume, accidente, căzături (rupturi, entorse, luxații, etc)
• Accidente traumatice la cap și coloană cu afectarea creierului și a coloanei vertebrale
• Dureri cronice de cap, gât și spate
• Probleme ortopedice
• Fibromialgie
• Migrene
• Colici
• Autism
• Disfuncții ale Sistemului Nervos Central
• Deteriorare a funcțiilor de coordonare motorie
• Scolioză
• Strabism
• Sciatică
• Dureri în urma meningitei
• Boli ale copilăriei
• Dificultăți de învățare
• Stres: nervi, griji, tensiuni, încordări, emoții captive, etc.
• Depresie și alte dificultăți emoționale
• Oboseală cronică
• Disfuncții ale țesutului conjunctiv
• Disfuncții ale articulației temporo-mandibulare
• Boli neurovasculare
• Stres post-traumatic
• Pre și post operatoriu
• Pre și post partum
TCS este un tratament extrem de relaxant și regenerator, benefic pentru aproape oricine în lumea rapidă și stresantă în care trăim; facilitează obținerea unei stări de relaxare foarte profunde oferind, cu fiecare ședință, o stare minunată de bunăstare fizică și emoțională.
Reporter: Ce se întâmplă atunci când ajungem în cabinetul dumneavoastră? Cum lucrați cu trupul nostru?
Mihail Lambru: Ședința inițială presupune efectuarea unei anamneze sumare, timp în care clientul povestește/explică care sunt stările pe care le resimte, practic, care este nemulțumirea/durerea pentru care a apelat la TCS. Apoi este invitat să se așeze pe masa de tratament, pe spate și complet îmbrăcat (de preferat fiind totuși să poarte haine lejere), iar terapeutul începe evaluarea și tratamentul disfuncțiilor fasciale sau fiziologice găsite. Ședința durează între 45 și 60 de minute, și poate presupune momente de dialog și relaxare. Efectul TCS este unul cumulativ, în acest sens fiind recomandate un mimim de 5 ședințe. Apoi, de regulă, fiecare client își stabilește un ritm propriu și revine la o oarecare perioadă de timp.
Reporter: Pot exista reacții adverse la Terapia CranioSacrală sau poate interacționa negativ TCS cu alte forme de terapie sau medicații?
Mihail Lambru: De regulă nu există reacții adverse ale TCS și nici nu interacționează negativ cu alt fel de terapii sau tratamente. Se poate întâmpla, destul de rar totuși, ca în urma unei ședințe de TCS să se accentueze pentru o perioadă scurtă durerea pentru care clientul a solicitat intervenția.
Se poate întâmpla ca pacientul să plângă sau să râdă, să se miște incontrolabil, să vorbească precipitat sau poate neinteligibil, să elibereze tensiuni asociate unor traume.
Reporter: Corpul ne spune despre rănile mai vechi?
Mihail Lambru: Da, aici intrăm deja în cea de-a doua componentă a TCS, și anume Eliberarea SomatoEmoțională. Lucrând cu o atingere atât de fină asupra țesutului se întâmplă uneori să fie eliberate emoții captive în corp, reziduri ale unor evenimente intense trăite anterior, fie că fac parte din amintirile noastre curente sau nu. Atunci se poate întâmpla ca pacientul să plângă, sau să râdă, să se miște incontrolabil, să vorbească precipitat sau poate neinteligibil, să elibereze tensiuni asociate unor evenimente nefericite (traumatice). Prezența emoțiilor captive ca urmare a evenimentelor stresante sau traumatice poate să conducă la o varietate de simptome clinice.
La început persoana suferă de sensibilitate extremă, flashback-uri, ezitare, neajutoare, nervozitate, lipsă de încredere, toane sau atacuri de panică, etc. Pe măsură ce corpul se reorganizează, în funcție de prezența traumei, alte simptome se pot dezvolta cum ar fi tulburări digestive, dureri de cap, tensiuni în articulația temporo-mandibulară, oboseală cronică, astm, probleme urinare, dureri de spate, și multe altele.
Efectele stresului și ale traumei pot fi cumulative, pe măsură ce noi incidente se suprapun peste cele inițiale. Din cauza aceasta, o persoană stresată sau traumatizată, tinde să se lase mai ușor copleșită. Mulți cercetători au atras atenția asupra felului în care stresul cronic și repetitiv slăbește eficacitatea unui viitor răspuns corect la stres.
Reporter: Există interdicții de vârstă?
Mihail Lambru: În TCS nu sunt interdicții legate de vârstă, personal am lucrat cu cel mai ”tânăr” client al meu, un nou-născut de o zi, dar și cu pesoane ajunse la vârsta a treia, peste 70-80 de ani. Singurele situații când TCS nu este recomandată sunt cazurile de urgență medicală, AVC sau atac de cord recent, intervenții operatorii asupra coloanei vertebrale sau creierului, anestezie în măduva spinării, cazuri în care se poate lucra doar după externare la 2-3 luni de la eveniment.
Reporter: Cum pleacă pacientul din cabinetul dumneavoastră?
Mihail Lambru: De regulă clienții pleacă mult mai relaxați decât au venit, mai luminoși chiar, am putea spune. Există însă și situații când au avut parte de revelații legate de situații neplăcute din viața personală, și atunci poate nu sunt foarte fericiți. Oricum ar fi insă, pe termen mediu și lung, TCS ajută în depășirea situațiilor stresante din viața noastră.
Reporter: Care a fost cazul asupra căruia TerapiaCranioSacrală efectuată de dumneavoastră a avut cele mai bune și vizibile rezultate?
Mihail Lambru: În decursul celor 11 ani de practică am cunoscut mulți oameni și problemele lor. Poate cel mai spectaculos, și la care aș putea face referire, este cazul unui baiețel de 10 ani care era diagnosticat cu ADHD. A venit adus de mama sa mai mult cu forța la o clinică cu care colaboram atunci. Se auzea din stradă. Primele ședințe nici nu l-am atins, am vorbit cu mama, și încet-încet cu el. Un copil foarte deștept care iubea dinozaurii, așa că ei au fost elementul de legătura care au făcut apropierea posibilă. După ceva timp însă, copilul a devenit foarte interesat de colegi și spațiu, îl plimbam și îl prezentam prin clinică, apoi se întindea singur pe masa de tratament rugându-ne să facem liniște pentru că acum se relaxează.
“Un colectiv de oameni minunați, pentru băiatul meu în vârstă de 10 ani au făcut adevărate minuni. Ședintele de terapie cranio sacrală ale d-nului terapeut Mihail Lambru, un OM dedicat cu tot sufletul acestei meserii, un om în care găsești de toate- încredere, prietenie, modestie, sinceritate, pricepere și bunătate, au transformat un copil care refuza totul- stătea mai mult izolat, nu vorbea cu colegii la școală, totul începea cu NU, NU POT și NU VREAU, într-un copil plin de viață, plin de energie, un copil care a renăscut. Când am intrat pe ușa centrului ………, recunosc că eram și nu prea încrezătoare. După ani în care am urmat ședințe de psihologie cu copilul, am consultat medici, am tot citit cărți de psihologie, mă gândeam oare vor reuși să facă ceva cu copilul meu? Acum pot să vă spun cu sinceritate că da, imposibilul a devenit posibil. Vă mulțumesc, din suflet tuturor!” L.I.
Transmite mama băiețelului tratat de terapeutul Mihail Lambru.
În prezent, terapeutul CranioSacral, Mihail Lambru, își desfășoară activitatea în cabinetul său din București, situat pe strada George Enescu, numărul 19.
Ședințele se efectuează doar în baza unei programări prealabile la numerele de telefon
0722 818 233 / 0728 214 009 sau pe e-mail: mihail.lambru@gmail.com.
Tarifele Terapiei CranioSacrală și Eliberare SomatoEmoțională (metoda Upledger) sunt:
Adulți: 200 lei / ședința 45-60 min; 250 lei / ședința la domiciliu
Copii: 120 lei / ședința 30-45 min; 150 lei / ședința la domiciliu